Finalul unei cariere sportive nu este anunțat de un fluier și nu vine cu aplauze. De cele mai multe ori, apare în liniște, atunci când sportivul trebuie să se privească sincer și să răspundă la o întrebare dificilă: ce urmează după?
Această realitate, rar discutată public, a fost adusă în prim-plan de o fostă jucătoare de volei, în prezent profesoară de educație fizică și sport, într-un videoclip publicat pe TikTok. Articolul de față pornește de la mărturia ei și încearcă să surprindă o problemă mai largă din sportul românesc: tranziția dificilă de la performanță la viața de după competiție.
Cine este Lea Rancz, fosta sportivă din spatele mărturiei
Lea Rancz este o tânără din Timișoara, cunoscută recent pentru participarea sa la „Survivor România 2025”, emisiune difuzată de Pro TV, unde a intrat în competiție alături de alți concurenți dornici să își testeze limitele fizice și mentale. Are 26 de ani și, pe lângă activitatea în televiziune, este antrenor personal și profesoară de educație fizică și sport, meserii care reflectă atașamentul ei față de mișcare și stilul de viață activ. Potrivit listelor oficiale ale sezonului, Rancz a fost prezentă pe parcursul competiției, unde disciplina și pregătirea ei fizică i-au fost atuuri importante în probele de rezistență.
O copilărie trăită exclusiv pentru sport
În mărturia sa, fosta sportivă descrie o copilărie construită aproape integral în jurul voleiului.
„Toată viața mea a fost în jurul voleiului. Nu am avut sărbători, nu am avut banchete, nu am avut seri de joacă. Zi și noapte, totul a fost despre sport”, spune ea.
A evoluat în Liga 1, la o echipă de nivel mediu, și vorbește deschis despre propriul parcurs, fără să-l idealizeze.
„Nu am jucat la echipe de top și știam că nu aș fi ajuns mai sus. Am fost realistă cu mine.”
Chiar și așa, nu regretă drumul ales.
„Dacă m-aș mai naște o dată, aș alege același drum. Ce mi-a oferit sportul nu îți oferă nimic altceva.”
Presiunea constantă a sportului de performanță
Viața de sportiv nu înseamnă doar competiții și rezultate. Din interior, spune ea, este un drum dur, marcat de epuizare și renunțări repetate.
„Sportul de performanță este un drum groaznic de greu. Te lași în fiecare an și, cu toate astea, revii. Vara, în pustiu, pe unde nici nu te gândești că vei ajunge.”
Este o descriere care reflectă o realitate cunoscută de mulți sportivi, indiferent de disciplină: continui nu pentru că e ușor, ci pentru că nu știi ce ai face fără sport.
Retragerea și decizia care schimbă totul
Momentul retragerii a venit în timpul facultății, când se afla în anul al treilea. A ales să se oprească și să continue studiile, urmând în paralel cursuri de antrenor.
„Am avut o mare responsabilitate față de mine. Sportul nu o să meargă la nesfârșit”, explică ea.
Mesajul său este unul ferm și repetat:
„Nu lăsați școala pe ultimul plan. Marea majoritate a sportivilor de performanță nu îi acordă atenție.”
Ea amintește și de exemple concrete din jurul ei.
„Am colege care, la 30 sau 40 de ani, sunt muncitori necalificați pentru că nu au investit puțin și în educație.”
Căderea de după final
Perioada imediat următoare retragerii este descrisă ca fiind cea mai grea.
„De la jucătoare în Liga 1, am ajuns să muncesc pe un salariu mic într-o sală de fitness. Am fost terminată. Terminată”, mărturisește ea.
Nu este vorba despre eșec sportiv, ci despre pierderea identității și a direcției. Este etapa despre care se vorbește cel mai puțin, dar care afectează profund mulți foști sportivi.
Reconstrucția, tot prin sport
Schimbarea a venit odată cu întoarcerea la Timișoara, finalizarea studiilor de master și intrarea în sistemul de învățământ. „Dumnezeu nu lasă”, spune ea, descriind perioada în care lucrurile au început să se așeze.
„Mi-a luat doi ani să mă vindec”
Procesul de adaptare nu a fost rapid. „Mi-a luat doi ani să mă vindec după ce m-am lăsat de sportul de performanță”, spune ea.
Privind în urmă, nu vorbește despre regret, ci despre asumare.
„Sunt mândră de ce am ajuns și de drumul pe care l-am ales.”
O poveste personală, o problemă generală
Mărturia, preluată dintr-un videoclip publicat pe TikTok, nu este un caz izolat. Fosta sportivǎ reflectă o realitate comună pentru mulți sportivi care ajung, la un moment dat, în fața aceluiași „după”. Viața de după sportul de performanță nu înseamnă eșec. Înseamnă adaptare, reconstrucție și, uneori, ani de vindecare.
Notă editorială: Imaginile utilizate în acest articol provin de pe contul public de Instagram al Leei Rancz și sunt folosite în scop informativ și editorial.
